Cum este corect

Haideţi să învăţăm câteva lucruri utile!

… articolul posesiv (genitival): al, a, ai, ale

În acest articol vom scrie puțin despre articolul posesiv (genitival).

A trecut destul de mult timp de la ultimul articol, dar încercăm să revenim pe baricade. După multă vreme îi vom răspunde și lui mihaig căruia îi mulțumim pe această cale pentru întrebare și ne cerem scuze că a durat atât de mult:

Care este formularea corectă: „Presiunea este pe umerii mei şi a jucătorilor!“ sau „Presiunea este pe umerii mei şi ai jucătorilor!“?

După cum se poate observa, întrebarea are legătură cu ceea ce aminteam mai sus și anume articolul posesiv. În acest caz avem următoarea regulă care ne ajută să răspundem la această întrebare: Articolul posesiv nu se acordă în gen şi număr cu substantivul în genitiv în fața căruia stă, ci cu substantivul determinat (obiectul posedat) de substantivul în genitiv. În cazul nostru substantivul determinat este umerii și de aici deducem imediat că forma corectă este: Presiunea este pe umerii mei și ai jucătorilor!

Câteva exemple:

  • Am pierdut un creion al colegului meu. (masculin singular)
  • Am găsit o carte a colegei mele. (feminin singular)
  • Îmi plac iepurii agitați ai vecinului meu. (masculin plural)
  • Am pierdut niște cărți ale colegilor mei. (feminin plural)

Surse folosite:

Articole similare:
… merită sau se merită?
… mi-ar place sau mi-ar plăcea?

… crează sau creează?

Crează sau creează: când folosim un „e” și când folosim doi pentru verbul „a crea” poate fi extrem de confuz pentru mulți dintre noi care am uitat sau nu stăm să ne gândim de fiecare dată la regulile gramaticale.

Dar un ajutor binevenit este mereu o scurtătură pe care unii dintre noi am învățat-o în școală. Luăm modelul verbului „a lucra” și îl conjugăm. Dacă auzim un e în „lucrează” atunci avem doi e la „creează”. Nu avem „e” în „a lucra”, atunci avem un singur „e” în „a crea”. Ca să fie totul mai clar:

  • eu lucrez – eu creez
  • tu lucrezi – tu creezi
  • el/ea lucrează – el/ea creează
  • noi lucrăm – noi creăm
  • voi lucrați – voi creați
  • ei/ele lucrează – ei/ele creează

Folosind regula de mai sus ar trebui să ne fie destul de ușor să ne dăm seama când scriem cu un „e” și când cu doi. Aceeași regulă este valabilă și pentru conjugarea (și scrierea) altor timpi ale celor două verbe.

Pentru cei care se întorc la reguli, conjugăm verbul „a crea”, asemănător cu verbul „a lucra” pentru că pornim de la radicalul lucr+a, respectiv cre+a. Și-atunci vom avea lucr+ez, ezi, ează, ăm, ați, ează și cre+ez, ezi, ează, ăm, ați, ează.

Pentru mai multe exemple puteți încerca legăturile de mai jos care au fost folosite ca și sursă.


Surse folosite:

Articole similare:
… mi-ar place sau mi-ar plăcea?
… merită sau se merită?
… familiar sau familial?

… mi-ar place sau mi-ar plăcea?

Mi-ar place sau mi-ar plăcea? Este atât de des folosit în ambele variante, încât chiar și atunci când cunoști exact forma corectă uneori îți ia o secundă să te asiguri că ai folosit forma corectă.

Dar care este regula de la care se formează condiționalul optativ pentru acest verb?

Condiționalul optativ prezent se formează de la auxiliarul „aș, ai, ar, am, ați, ar” și verbul la forma de infinitiv. În cazul de față forma corectă de infinitiv este „a plăcea” și nu „a place”, deci corect vom spune „mi-ar plăcea”.

La fel se întâmplă și în cazul verbului „a tăcea”, „a părea”. Deci corect va fi „aș tăcea” și „aș părea” (nu „aș tace” și „aș pare” sau alte variante care ar putea să vă mai treacă prin cap)


Surse folosite:

Articole similare:
… crează sau creează?
… merită sau se merită?
… familiar sau familial?

… merită sau se merită?

Merită sau se merită? Ca în cazul multor cuvinte și expresii, folosirea lor în ambele variante nu înseamnă neapărat că ambele sunt acceptate ca fiind corecte.

În cazul de față, “se merită”, deși utilizat tot mai des este greșit pentru că nu avem verbul reflexiv „a se merita”, ci un verb tranzitiv care la forma sa infinitivă este „a merita”. Deci corect este „merită”.

Exemple:

  • Merită să fac asta?
  • El merită să primească această medalie.

Dar pentru că limba română este o limbă complexă din punct de vedere gramatical evident că există și o excepție în care forma „se merită” este corectă. Singurul caz în care avem voie să folosim „se merită” este acela în care „se” are funcția pronominală, de exemplu „se merită unul pe altul„.

Sperăm că acest articol a reușit să vă facă vorbirea (sau scrierea) mai ușoară și „merită sau se merită” să nu mai fie o problemă.


Surse folosite:

Articole similare:
… mi-ar place sau mi-ar plăcea?
… crează sau creează?
… familiar sau familial?

… să deschidem o nucă de cocos?

Poate că nu e un lucru pe care să-l facem foarte des, dar pentru acel moment relativ izolat (când o vom face) e bine să știm cum este corect să deschidem o nucă de cocos.

Procedeul nu e foarte complicat şi iată lucrurile de care avem nevoie pentru a-l reproduce:

  • o nucă de cocos (evident)
  • un tirbuşon
  • un ciocan (DA! un ciocan adevărat folosit în general la bătut cuie – dar puteţi încerca şi cu un ciocan pentru şniţele)
  • o lingură (sau un cuţit mic)

În locul tirbuşonului se poate folosi o şurubelniţă dar procedeul devine ceva mai periculos. Evident există şi alte variante care implică un cuţit cu lamă mai groasă şi rezistentă dar mi se pare mult mai periculos aşa că am preferat aici varianta ceva mai sigură.

Pași de urmat – să deschidem o nucă de cocos:

  1. La unul dintre capete, nuca de cocos are o zonă marcată de 3 adâncituri de culoare mai închisă. Una o veţi găuri cu tirbuşonul (una din ele trebuie să fie mai puţin dură).
    Atenţie: ţineţi nuca de cocos cu cele 3 adâncituri în sus pentru a păstra apa în partea de jos şi a evita risipirea ei în momentul în care faceţi gaura.
  2. Scurgeţi, prin gaura proaspăt făcută, apa într-un bol.
  3. Loviţi uşor cu ciocanul nuca de cocos până începe să se crape. Eu am ţinut-o în mână când am făcut pasul acesta. Dacă o loviţi în zona unde se poate observa nervura principală aveţi şanse să obţineţi două jumătăţi frumoase.
  4. Curăţaţi miezul de pe coajă folosind lingura (sau cuţitul mic) şi savuraţi-l aşa crud sau folosiţi-l pentru a prepara laptele de cocos.

Cam asta e tot pentru a deschide o nucă de cocos. În surse veţi găsi legături şi spre articole care prezintă procedeul de mai sus dar şi cel care implică un cuţit.

Întrebări și răspunsuri:

Cum alegem o nucă de cocos?
Alegeţi o nucă de cocos de culoare maro. O nuanţă care duce spre gri sau pete decolorate ne indică o nucă de cocos veche care ar trebui evitată. Nuca de cocos trebuie să se simtă ceva mai grea când o luaţi în mână – în general cu cât e mai grea cu atât mai bine. Cele 3 adâncituri mai închise la culoare trebuie să arate frumos, mai închise la culoare, să nu aibă mucegai şi evident să fie intacte (adică să nu fie găurite). Odată trecute aceste teste luăm nuca de cocos în mână, o apropiem de ureche şi o scuturăm uşor – ar trebui să auzim apa din interior. Dacă nu auziţi nimic vă recomand să alegeţi altă nucă de cocos.


Surse folosite:

Articole similare:
… să fierbem pastele?

… familiar sau familial?

Cum este corect: familiar sau familial? Ei bine răspunsul e foarte simplu: ambele variante sunt corecte. Cele două cuvinte sunt paronime adică au o formă foarte asemănătoare dar sensuri total diferite. Folosirea lor corectă depinde însă de context. Să vedem în primul rând care este explicaţia celor două cuvinte:

Familial – care aparţine familiei; privitor la familie; destinat familiei.

Familiar – bine cunoscut, obişnuit cuiva; (despre exprimare, limbaj, stil). Care este folosit în (sau apropiat de) vorbirea obişnuită; simplu, fără pretenţii; (despre atitudini, comportări etc.; prin extensiune despre oameni). Simplu, prietenos, apropiat; prin extensiune care este fără respectul cuvenit, ireverenţios.

Iată şi câteva exemple de utilizare ale celor două cuvinte:

S-a întors repede din călătorie, căci au apărut niște probleme familiale. (probleme de familie)

Situația ei familială (din cadrul familiei) a rămas până acum neclară.

Felul său familiar (simplu, prietenos) de a-mi  vorbi mi-a dat curaj să acționez.

Situaţia îmi era familiară (cunoscută).

Sperăm că acest scurt articol a reușit să aducă puțină lumină pentru utilizarea corectă și înțelegerea celor două cuvinte: familiar sau familial.


Surse folosite:

Articole similare:
… merită sau se merită?
… mi-ar place sau mi-ar plăcea?
… crează sau creează?

… să fierbem pastele?

Poate vă întrebaţi deja din titlul articolului ce poate fi atât de complicat să fierbem pastele? Ce poate fi aşa de greu? Pui apa la fiert, arunci pastele în ea, aştepţi câteva minute, le scurgi de apă şi gata, se pot servi. Ei bine … adevărul este că nu e chiar aşa de simplu (cred că deja din paragraful anterior sunt persoane care se întreabă de ce nu am pus pastele la fiert odată cu apa). Să vedem cum procedăm corect.

Cum este corect să fierbem pastele – etape, timpi și cantități

  1. Punem apă la fiert ţinând însă cont de cantitatea de paste pe care vrem să o fierbem. Raportul este de un litru de apă la 100 de grame de paste dar dacă punem ceva mai multă nu e o problemă. Atenţie: nu punem pastele în apă şi nici ulei (puţin mai jos vedem şi de ce).
  2. Înainte ca apa să dea în clocot punem şi sare în ea. Aici cred ca depinde şi de gustul fiecăruia câtă sare punem. Recomandarea experţilor este de 7 grame de sare la un litru de apă. Pentru cei mai puţin exacţi puneţi sare până apa are un gust sărat (după cum spuneam depinde de gustul fiecăruia). Nu uitaţi că sarea are nevoie şi de puţin timp pentru a se dizolva în apă.
  3. Când apa fierbe putem pune şi pastele în apă. Timpul corect de fierbere este indicat pe pachet şi este recomandat să nu-l depăşim. Ba chiar pentru paste fierte cât mai corect („al dente”) putem tăia un minut din timpul de pe pachet. Dacă intenţionăm ulterior să mai dăm pastele la cuptor câteva minute sau să le mai „fierbem” puţin cu sosul atunci putem să le lăsăm să fiarbă mai puţin cu un minut sau două faţă de timpul indicat pe pachet pentru că oricum se vor mai găti puţin ulterior.
  4. După ce am fiert pastele putem folosi o sită pentru a le scurge (pentru „sănătatea” instalaţiilor de scurgere a apei ar fi bine să lăsăm apa rece să curga în chiuvetă). Atenţie: nu clătim pastele cu apă! Odată scurse fie le amestecăm cu sosul fie le punem în farfurie şi punem sosul peste (personal mi se par mai gustoase amestecate cu sosul pregătit). Nu e obligatoriu să le scurgem într-o sită putem foarte bine să folosim o pensetă (de bucătărie) şi să le scoatem din apă.

Întrebări și răspunsuri

De ce nu punem ulei în apa în care fierbem pastele şi de ce nu „clătim” pastele cu apă?
Pentru că uleiul pus în apă face pastele „mai alunecoase” şi împiedică astfel „lipirea” sosului de paste. La fel „clătirea” cu apă elimină amidonul combinat cu apă de pe paste şi are acelaşi efect ca şi uleiul şi în plus se pierde savoarea pastelor.

De ce nu punem pastele la fiert odată cu apa?
Dacă facem asta nu vom putea respecta timpul de fierbere indicat pe pachet şi fie vom ajunge să le fierbem prea mult (deci avem şanse să le facem terci) fie prea puţin (deci avem şanse să nu le putem mânca).

De ce este important timpul de fierbere indicat pe pachet?
Acel timp ne indică în general timpul maxim de fierbere pentru a obţine paste „al dente” (se poate reduce în general cu un minut pentru paste ceva mai ferme şi mai elastice). Avantajele de a savura paste „al dente” sunt următoarele:

  • nu se eliberează tot amidonul şi astfel masa devine una mai uşoară
  • indice glicemic mai scăzut
  • evităm transformarea pastelor într-un terci

Surse folosite:

Articole similare:
… să deschidem o nucă de cocos?

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén