Haideţi să învăţăm câteva lucruri utile!

Categorie: Gramatică

… haideți sau haide-ți

La această întrebare, „cum este corect haideți sau haide-ți?„, există un singur răspuns acceptat: „haideți„. Nu există situații în care această interjecție (pentru că despre o interjecție vorbim) să fie scrisă folosind o cratimă. Singura posibilitate de a ajunge să folosim o cratimă în momentul în care scriem „haideți” ar fi dacă regulile de scriere s-ar schimba cândva în viitor și ar permite așa ceva.

Haideți” a apărut cel mai probabil din necesitate pentru că în mod normal o interjecție este o parte de vorbire inflexibilă (nu se poate conjuga și nu are formă de plural). Necesitatea a fost dată de diferite situații unde era necesară posibilitatea de a exprima cumva ideea de plural (mai mulți) sau de respect.

Haideți substituie un verb al invitației (sau al mișcării) și cum am mai spus și mai sus se folosește în situații când vorbim despre mai multe persoane sau vrem să introducem respect în mesaj.

Exemple folosind „haideți”

  • Haideți cu noi la grădina zoologică” – aici cerem unui grup de persoane să ni se alăture în deplasarea la grădina zoologică (adică „să veniți și voi”)
  • Haideți în casă” – aici este vorba de o invitație în care se dorește a se adăuga o formă de respect adică ” Haideți (dumneavoastră) în casă”

Definiții

  • Haide interjecție
    • 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat: Haide, haide, vino mai repede! 
    • 2. Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare: Vino! veniți! să mergem! Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 plural: Haidem la plimbare. Haideți la dans. Adverbial, în compuse: Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. Marchează începutul unei acțiuni: Luă toporul și haide la treabă.
    • 3. În expresii: Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre

Vom confirma încă odată la final faptul că la întrebarea, „cum este corect haideți sau haide-ți?„, există un singur răspuns acceptat: „haideți„.


Articole similare:
… merită sau se merită?
… mi-ar place sau mi-ar plăcea?
… familiar sau familial?

… nivele sau niveluri

„E un bloc cu 9 nivele sau 9 niveluri?”, „Am parcurs 13 nivele sau 13 niveluri din joc?” – auditiv în ambele contexte pare că sună foarte bine atât nivele cât și niveluri dar până la urmă care variantă este cea corectă: nivele sau niveluri?

Definiții

În cele două exemple varianta corectă și care trebuie folosită este „niveluri” și vom vedea imediat de ce. Ne ajută o scurtă privire in DEX:

  • nivel (plural niveluri) – „înălțimea la care se găsește un punct, o linie sau o suprafață a unui loc, a unui obiect etc. în raport cu un plan orizontal dat” (de exemplu: nivelul mării, curbă de nivel, pasaj de nivel, etaj, zonă geologică, valoarea intensivă a unei mărimi în raport cu o valoare de referință) sau „stadiu, grad (de pregătire, de dezvoltare), treaptă (a calității), indice (al cantității)” (de exemplu nivelul de trai)
  • nivelă (plural nivele)„un instrument de verificare a orizontalităţii unei piese, a unei maşini sau a unei instalaţii, sau de verificare a verticalităţii unui perete în curs de construire” – popular acest instrument se mai numește și „poloboc”

De aici putem deduce destul de ușor răspunsul la întrebarea „cum este corect: nivele sau niveluri?„. Îl putem afla destul de ușor gândindu-ne exact la ce ne referim în exprimarea noastră. Dacă este vorba de utilizarea unuia sau a mai multor instrumente care ne arată cât de bine este aliniată o suprafață în raport cu o linie orizontală sau verticală atunci în mod clar pluralul corect folosit va fi nivele. În oricare alt caz pluralul corect va fi niveluri.

Exemple

Iată și câteva exemple de propoziții cu folosirea pluralului corect (nivele sau niveluri) în funcție de informația transmisă:

  • Blocurile cu patru niveluri (sau cu patru etaje) sunt cele mai sigure din punct de vedere seismic.
  • Oficialităţile din cele două ţări au stabilit relaţii la mai multe niveluri.
  • Magazinul unde se vând nivele cu bule de aer s-a mutat pe altă stradă.
  • Studenţii au luat trei nivele topografice şi le-au montat în vederea măsurătorilor din cursul după-amiezii.

Surse folosite:

Articole similare:
… merită sau se merită?
… mi-ar place sau mi-ar plăcea?
… familiar sau familial?

… articolul posesiv (genitival): al, a, ai, ale

În acest articol vom scrie puțin despre articolul posesiv (genitival).

A trecut destul de mult timp de la ultimul articol, dar încercăm să revenim pe baricade. După multă vreme îi vom răspunde și lui mihaig căruia îi mulțumim pe această cale pentru întrebare și ne cerem scuze că a durat atât de mult:

Care este formularea corectă: „Presiunea este pe umerii mei şi a jucătorilor!“ sau „Presiunea este pe umerii mei şi ai jucătorilor!“?

După cum se poate observa, întrebarea are legătură cu ceea ce aminteam mai sus și anume articolul posesiv. În acest caz avem următoarea regulă care ne ajută să răspundem la această întrebare: Articolul posesiv nu se acordă în gen şi număr cu substantivul în genitiv în fața căruia stă, ci cu substantivul determinat (obiectul posedat) de substantivul în genitiv. În cazul nostru substantivul determinat este umerii și de aici deducem imediat că forma corectă este: Presiunea este pe umerii mei și ai jucătorilor!

Câteva exemple:

  • Am pierdut un creion al colegului meu. (masculin singular)
  • Am găsit o carte a colegei mele. (feminin singular)
  • Îmi plac iepurii agitați ai vecinului meu. (masculin plural)
  • Am pierdut niște cărți ale colegilor mei. (feminin plural)

Mihaig sperăm că am reușit să îți răspundem cu succes la întrebarea ta.


Surse folosite:

Articole similare:
… nivele sau niveluri?
… merită sau se merită?
… mi-ar place sau mi-ar plăcea?

… crează sau creează?

Crează sau creează: când folosim un „e” și când folosim doi pentru verbul „a crea” poate fi extrem de confuz pentru mulți dintre noi care am uitat sau nu stăm să ne gândim de fiecare dată la regulile gramaticale.

Dar un ajutor binevenit este mereu o scurtătură pe care unii dintre noi am învățat-o în școală. Luăm modelul verbului „a lucra” și îl conjugăm. Dacă auzim un e în „lucrează” atunci avem doi e la „creează”. Nu avem „e” în „a lucra”, atunci avem un singur „e” în „a crea”. Ca să fie totul mai clar:

  • eu lucrez – eu creez
  • tu lucrezi – tu creezi
  • el/ea lucrează – el/ea creează
  • noi lucrăm – noi creăm
  • voi lucrați – voi creați
  • ei/ele lucrează – ei/ele creează

Folosind regula de mai sus ar trebui să ne fie destul de ușor să ne dăm seama când scriem cu un „e” și când cu doi. Aceeași regulă este valabilă și pentru conjugarea (și scrierea) altor timpi ale celor două verbe.

Pentru cei care se întorc la reguli, conjugăm verbul „a crea”, asemănător cu verbul „a lucra” pentru că pornim de la radicalul lucr+a, respectiv cre+a. Și-atunci vom avea lucr+ez, ezi, ează, ăm, ați, ează și cre+ez, ezi, ează, ăm, ați, ează.

Pentru mai multe exemple puteți încerca legăturile de mai jos care au fost folosite ca și sursă.


Surse folosite:

Articole similare:
… mi-ar place sau mi-ar plăcea?
… merită sau se merită?
… familiar sau familial?

… mi-ar place sau mi-ar plăcea?

Mi-ar place sau mi-ar plăcea? Este atât de des folosit în ambele variante încât chiar și atunci când cunoști exact forma corectă uneori îți ia o secundă în plus să te asiguri că ai folosit forma corectă.

Dar care este regula de la care se formează condiționalul optativ pentru acest verb și implicit alegerea formei corecte dintre „mi-ar place sau mi-ar plăcea”?

Condiționalul optativ prezent se formează de la auxiliarul „aș, ai, ar, am, ați, ar” și verbul la forma de infinitiv. În cazul de față forma corectă de infinitiv este „a plăcea” și nu „a place”, deci corect vom spune „mi-ar plăcea”.

La fel se întâmplă și în cazul verbului „a tăcea”, „a părea”. Deci corect va fi „aș tăcea” și „aș părea” (nu „aș tace” și „aș pare” sau alte variante care ar putea să vă mai treacă prin cap).

Iată și câteva exemple:

Mi-ar plăcea sa merg la film astăzi.
Uneori mi-ar plăcea să merg și la teatru.

Și pentru a tăcea și a părea:

Aș tăcea dacă aș putea.
Cred că aș părea needucat dacă nu aș spune nimic.


Surse folosite:

Articole similare:
… crează sau creează?
… merită sau se merită?
… familiar sau familial?

… merită sau se merită?

Merită sau se merită? Ca în cazul multor cuvinte și expresii, folosirea lor în ambele variante nu înseamnă neapărat că ambele sunt acceptate ca fiind corecte. Probabil este una dintre cele mai frecvente erori de scriere (sau vorbire) din limba română. În top mai sunt alte câteva greșeli prezentate în alte articole de pe site. Dacă sunteți curioși puteți găsi legături la finalul acestui articol.

În cazul de față, “se merită”, deși utilizat tot mai des este greșit pentru că nu avem verbul reflexiv „a se merita”, ci un verb tranzitiv care la forma sa infinitivă este „a merita”. Deci corect este „merită”. Există totuși o excepție care permite folosirea în mod corect și pentru forma „se merită” (explicația puțin mai jos în articol).

Exemple:

  • Merită să fac asta?
  • El merită să primească această medalie.

Dar pentru că limba română este o limbă complexă din punct de vedere gramatical evident că există și o excepție în care forma „se merită” este corectă. Singurul caz în care avem voie să folosim „se merită” este acela în care „se” are funcția pronominală, de exemplu „se merită unul pe altul„.

Sperăm că acest articol a reușit să vă facă vorbirea (sau scrierea) mai ușoară și „merită sau se merită” să nu mai fie o problemă.


Surse folosite:

Articole similare:
… mi-ar place sau mi-ar plăcea?
… crează sau creează?
… familiar sau familial?
… articolul posesiv (genitival): al, a, ai, ale

… familiar sau familial?

Cum este corect: familiar sau familial? Ei bine răspunsul e foarte simplu și deloc surprinzător: ambele variante sunt corecte. Cele două cuvinte sunt paronime adică au o formă foarte asemănătoare dar sensuri total diferite.

Folosirea lor corectă depinde însă de context și foarte multă lume are uneori dificultăți în folosirea corectă a celor două cuvinte (familiar sau familial).

Să vedem în primul rând care este explicaţia (sau definiția) celor două cuvinte:

Familial – care aparţine familiei; privitor la familie; destinat familiei.

Familiar – bine cunoscut, obişnuit cuiva; (despre exprimare, limbaj, stil). Care este folosit în (sau apropiat de) vorbirea obişnuită; simplu, fără pretenţii; (despre atitudini, comportări etc.; prin extensiune despre oameni). Simplu, prietenos, apropiat; prin extensiune care este fără respectul cuvenit, ireverenţios.

Iată şi câteva exemple de utilizare ale celor două cuvinte:

S-a întors repede din călătorie, căci au apărut niște probleme familiale. (probleme de familie)

Situația ei familială (din cadrul familiei) a rămas până acum neclară.

Felul său familiar (simplu, prietenos) de a-mi  vorbi mi-a dat curaj să acționez.

Situaţia îmi era familiară (cunoscută).

Sperăm că acest scurt articol a reușit să aducă puțină lumină pentru utilizarea corectă și înțelegerea corectă a celor două cuvinte: familiar și familial.


Surse folosite:

Articole similare:
… merită sau se merită?
… mi-ar place sau mi-ar plăcea?
… crează sau creează?
… haideți sau haide-ți

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén